Despre
HAI SĂ NE CUNOAȘTEM
Trainerii noștri
Fă cunoștință cu viitorii tăi instructori!
  • Diana Ceachir
    instructor cursuri cofetărie

    Sunt cofetar specializat în deserturi artizanale și voi fi trainerul tău! Din 2017, am reușit să revoluționez nu doar experiența personală, dar și a sute de oameni care au participat la cele peste 30 de masterclass-uri pe care le-am organizat alături de chefi de renume!


    Este imposibil să-mi spun povestea fără să menționez că sunt la bază jurist și magistrat în drept. După aproape 15 ani de experiență în jurisprudență, am schimbat radical domeniul de activitate, urmându-mi visul și împărtășind din pasiunea pentru tot ceea ce înseamnă cofetărie.


    Odată ce am pășit pe acest drum, am descoperit tot mai mult pasiunea și interesul față de cofetărie, ceea ce m-a determinat într-un final să abandonez jurisprudența. A fost o decizie complicată, dar pe care nu o regret deloc. Din 2017, am reușit să evoluez mult, revoluționând nu doar experiența personală, dar și a sute de

    oameni care au participat la zecile de masterclass-uri pe care le-am organizat alături de chefi renumiți, campioni mondiali în ale deserturilor.

  • Eugen Ursu
    instructor cursuri patiserie

    Mă numesc Eugen Ursu, sunt Patiser Chocolatier Brutar în Geneva, Elveția, și sunt fericit că împărtășesc cu voi aceeași dragoste pentru deserturi.


    Drumul profesional l-am început în 2008 și continuă până în prezent, pornind de la liceul profesional și ajungând la renumita școală a lui “DUCASE” din Franța.

    De-a lungul anilor, am avut ocazia să lucrez cu chefi renumiți precum Hans Ovando, Luc Debove, Stéphane Leroux, Paul Occhipinti, Yann Sabot. Am reușit să acumulez o gamă mare de cunoștințe în acest domeniu și am ajuns în momentul în care sunt gata să împart cu voi micile secrete ale acestei meserii.


    Abia aștept să ne cunoaștem și să gătim împreună!

  • Hans Ovando
    Pastry Chef de renume internațional

    Suntem încântați să vi-l prezentăm pe Hans Ovando, unul dintre cei mai buni Pastry Chefs din lume.


    Are o carieră fulminantă, dând dovadă de un mare talent în diverse domenii ale cofetăriei, patiseriei și ciocolatei. Recunoscut pentru realizările sale, este Câștigătorul titlurilor: ”Cel mai bun chocolatier spaniol„ în 2008 și ”Cel mai bun Pastry Chef spaniol” în 2022.


    În 2013, a reprezentat Spania la World Chocolate Masters din Paris, un eveniment de mare amploare care reunește Pastry Chefs profesioniști din toate colțurile lumii.


    După experiența de a conduce atelierul lui Carles Mampel din Barcelona și de a preda în diferite ateliere, Hans este acum foarte solicitat ca instructor și face demonstrații în mod regulat în întreaga lume. Hans a acceptat invitația noastră și am creat împreună un proiect unic în România.

Ești gata să înveți alături de noi?
Lecțiile sunt în format video, cu suport!
Obține acces nelimitat la peste 30 de cursuri și eBook-uri!
Alătură-te celor câteva mii de profesioniști care
au avansat împreună cu noi!
Întrebări frecvente:
  • Imediat după ce faci plata vei primi acces la platforma noastră de cursuri. Acolo te așteaptă Cursul care este format din lecții video + suportul de curs în PDF.
  • Poți urmări lecțiile în ritmul tău, la orice oră, de pe orice dispozitiv, și poți reveni la ele de câte ori este nevoie.
  • Ai acces 24/7, din orice colț al lumii, timp de 1 an. Totuși, deși accesul la platformă este valabil doar 1 an, rețetele PDF pot fi descărcate și salvate pe dispozitivul personal.
  • Beneficiezi și de suport - primești răspuns la toate întrebările și feedbackul trainerului.